Rotonda Ecvestră, București
Titlu: Amenajare spațiu public Rotonda Ecvestră
An: 2022
Autor(i): arh. Ruxandra Nemțeanu, arh. Irina Nemțeanu
Colaboratori(i): artist Virgil Scripcariu, arh. Radu Besoiu, urb. Tudor Stoica
Status: studiu de soluție
Descriere:
Propunerea de amenajare a acestui spațiu pietonal tratează intersecția dintre str. Episcopiei și str. Esarcu, fiind subiectul unei propuneri de intervenție urbană în cadrul programului Primăriei Municipiului București de Bugetare Participativă din anul 2022. În centrul de greutate al spațiului public de formă triunghiulară se propune delimitarea unui spațiu circular marcat în paviment prin piatră cubică din andezit, în centrul căruia s-a amplasat statuia „Ecvestră” a artistului Virgil Scripcariu.
Spațiul propus spre amenajare este, în prezent, utilizat ca spațiu de parcare, nefiind valorificat din punct de vedere urban. La momentul în care s-a hotărât înălţarea Ateneului, terenul aflat în spatele Episcopiei aparţinea „Societăţii Ecvestre Române”. Înainte de cumpărarea terenului de la societatea amintită, existau planuri şi chiar unele demersuri concrete pentru construirea pe acest teren a unui circ cu manegiu de cai. Fundaţia circulară, pregătită pentru manejul circului şi ideea de a folosi aceste temelii l-au obligat pe arhitectul Ateneului să proiecteze clădirea într-o formă circulară şi să-i adauge un acoperiş de forma unei cupole. De aici ideea amenajării unui spațiu circular concentric, care să se focalizeze pe statuia „Ecvestră”. Blocul de locuințe din strada Episcopiei nr. 2-4 – principalul fundal al statuii propuse – a fost realizat de „Societatea Construcția Modernă”, pe o parcelă aflată în vecinătatea nordică a Ateneului Român, peste o fostă casă boieresca Darvari, lipită de fațada laterală a Ateneului. În acest bloc, construit în anul 1928-1930, a fost primul sediu al „Societății Arhitecților Români”. Este un edificiu, care la randul său este purtător de cultură și memorie culturală.
Statuia „Ecvestră” a artistului Virgil Scripariu va aminti de toate aceste straturi urbane istorice, proprii amplasamentului, într-o formula ludică și atractivă pentru bucureștenii dornici de frumos și de spații amenajate cu reverberații în timp.